Joi, 6 mai 2021
de Cobra
Fluctuațiile cuantice legate direct de implanturile umane și de biocip-uri, se elimină mai bine decât se aștepta. Distorsiunea spațiu-timp creată de implanturi și biocip-uri se reduce astfel rapid și drastic. Aceasta a dus la diminuarea semnificativă a volatilității emoționale umane în ultimele câteva săptămâni. De asemenea, majoritatea înregistrărilor akashice au fost șterse. Acest lucru nu înseamnă că înregistrările evenimentelor din trecut au fost șterse, Forțele Luminii înlătură numai toată încărcătura energetică și emoțională negativă a acelor evenimente trecute, și astfel va fi mai ușor pentru oameni să se elibereze și să ierte.
Oamenii luptă împotriva tiraniei medicale și există deja mari zone eliberate, cum ar fi Florida:
Există o mulțime de dezinformare bazată pe frică care circulă pe internet despre persoanele vaccinate care revarsă proteine de vârf și infectează pe toată lumea. Revărsarea (eliminarea) de proteine de vârf este mult mai puțin periculoasă decât se tem mulți oameni, deși aceasta crește moderat șansa de a contacta boala prionică:
DARPA a făcut un pas înainte în acest plan, prin conectarea vaccinurilor cu biocip-urile:
Este inutil să spun că acest plan „Marca fiarei” NU va avea succes.
Faza următoare a planului Marii Resetări a Cabalei este proiectarea unui atac cibernetic global care ar prăbuși internetul, pe care apoi l-ar restaura cu un nou sistem financiar online, fiind sub controlul lor:
https://www.weforum.org/agenda/2020/06/covid-19-pandemic-teaches-us-about-cybersecurity-cyberattack-cyber-pandemic-risk-virus/
https://www.theorganicprepper.com/cyberattack-simulation/
Toți fanii bitcoin, a cryptomonedei și Tor trebuie să știe că Bill Gates a instalat în mod secret în toate sistemele de operare Windows, un instrument (logger) de înregistrare din spate pentru apăsarea tastelor, astfel încât Cabala știe totul despre tranzacțiile voastre de bitcoin:
Link:
https://humansarefree.com/2021/03/creepy-bill-gates-strikes-again-windows-10-secretly-listens-to-everything-you-say-and-records-all-your-keystrokes-with-hidden-keylogger-that-uploads-to-microsoft.html
Vorbind despre Bill Gates, adevăratul motiv pentru care a divorțat Melinda este fiindcă se teme de ghilotină:
Link:
https://www.armstrongeconomics.com/international-news/disease/malinda-gates-to-divorce-bill-hallelujah/
Potrivit surselor, procesele asemănătoare celui de la Nürnberg care se apropie, vor include un proces public al multor membri ai Cabalei pentru crime împotriva umanității, care vor avea ca rezultat undeva între 500 și 5000 de sentințe de condamnare la moarte. Criminalii Cabalei vor fi executați public în principal în S.U.A., China, Japonia și a patra țară care nu trebuie numită. Acești infractori vor fi apoi adunați în planul eteric de Forțele Luminii, vor fi supuși unui alt proces de către Curtea Galactică la instalația de sortare Ganymede, iar apoi, vor fi procesați în Soarele Central Galactic.
Mulți criminali mai mici vor fi arestați, apoi vor fi judecați rapid de instanțele militare, apoi vor fi transportați în afara planetei de către Rezistență și sortați prin centrul de sortare Ganymede. Aceia dintre ei care sunt incapabili sau nu doresc să își corecteze crimele vor fi duși la Soarele Central pentru restructurare, iar restul vor fi duși în utilități de corecție din toată Galaxia unde vor putea să "își rezolve karmele" proprii.
Aproximativ 500.000 de mijlocitori ai Cabalei care promovau agenda negativă cum ar fi primarii corupți ai orașelor, avocații, politicienii, bancherii, managerii de spitale, doctorii, jurnaliștii și chiar unii care pozau ca "lucrători în lumină", vor fi arestați la momentul Evenimentului și își vor îndeplini mandatul (își vor primi pedeapsa). Este interesant de știut că, câțiva dintre membrii echipei mele din trecut, care au trădat Lumina, vor fi printre cei arestați.
După ce toate acestea vor fi făcute, Forțele Luminii vor aborda așa-numitele noduri de nedreptate și mult mai mulți oameni din populația de suprafață care au greșit grav față de alții își vor îndeplini pedeapsa cu arest la domiciliu, munca comunitară și amenzi financiare.
Aici este important să înțelegem că multe nedreptăți din trecut vor fi soluționate și vindecate prin comisii de adevăr și reconciliere, prin meditații și iertare.
Mulți oameni care au fost încarcerați pe toată planeta, pentru infracțiuni minore, cum ar fi deținerea de marijuana sau furturi mărunte, vor fi eliberați din închisoare imediat după Eveniment.
Toate aceste lucruri vor aduce încheierea foarte necesară, astfel încât capitolul întunecat și nedrept al istoriei omenirii să se închidă, și unul nou, mult mai bun să se deschidă.
Luna următoare, poate începe un proces de dezvăluire parțială, prin semne de viață detectate pe Marte prin roverul Perseverance NASA (roverul Perseveranța NASA) și prin fișierele Pentagonului despre OZN-uri.
Unele indicii de divulgare sunt deja aici:
https://justthenews.com/government/harry-reid-says-he-sought-ufo-materials-lockheed-martin-they-wouldnt-give-me-clearance
Cu mai puține anomalii primare rămase, Pământul în carantină se deschide în cele din urmă, iar zborurile suborbitale vor fi disponibile pentru populația de suprafață începând din 20 iulie:
https://www.space.com/blue-origin-new-shepard-first-astronaut-flight-july-20
https://www.valeursactuelles.com/politique/pour-un-retour-de-lhonneur-de-nos-gouvernants-20-generaux-appellent-macron-a-defendre-le-patriotisme/
https://www.rt.com/news/522646-france-poll-country-disintegrating/
https://realrawnews.com/2021/05/pentagon-coup-joint-chiefs-overthrown/
https://thecommonsenseshow.com/agenda-21-conspiracy-economics/several-world-leaders-including-putin-and-netanyahu-want-biden-gone-and-trump-appears-be-part-plot
Poate doriți să citiți acest roman SF care include atât pandemia, cât și Evenimentul și poate aduce o perspectivă interesantă:
https://www.amazon.com/Breaking-Dawn-Paul-Rosenberg/dp/0979987768/
https://www.summitlighthouse.org/violet-flame-9-steps-howto/
Sau să plantați mai multe pietre cintamani în locații din întreaga lume pentru a susține rețeaua de energie pozitivă.
( Sursa: http://2012portal.blogspot.com/2021/05/planetary-situation-update.html
Notă1: Puteți găsi link-urile originale în postarea principală a blogului "The Portal"! Vă rugăm să accesați din blog toate link-urile!
Notă2: Bolile prionice: https://www.sfatulmedicului.ro/Boala-Alzheimer-si-alte-boli-degenerative/bolile-prionice_9587 )
Comments
Post a Comment