Interviul despre Meditația Erei Vărsătorului cu Cobra de Sisterhood of the Rose - 7 ianuarie 2020


Sisterhood of the Rose (Frăția Trandafirului) a organizat un interviu recent cu Cobra despre importanța viitoarei meditații Era Vărsătorului, pe 12 ianuarie la 6:11 AM UTC. În acest interviu, discută de ce este atât de important pentru ca, cât mai mulți oameni posibil să efectueze această meditație în același timp, despre configurațiile astrologice, situația financiară actuală, și despre puterea energiei Zeiței divine feminine.

Mai jos se găsește înregistrarea și transcrierea acestui interviu. Orele și instrucțiunile pentru meditația Activarea Erei Vărsătorului se găsesc la sfârșitul acestei postări. Mai multe detalii despre Activarea Erei Vărsătorului, precum și alte meditații importante pentru stabilizarea situației planetare până la meditația principală a Era Vărsătorului, se află la sfârșitul acestei postări.



Iată înregistrarea interviului pe canalul de Youtube al Sisterhood of the Rose:



Iată transcrierea interviului:

- Începutul interviului -


DEBRA: Salutare, sunt Debra și sunt lider al grupului Sisterhood of the Rose în Statele Unite ale Americii. Astăzi, am plăcerea să discut cu Cobra despre viitoarea meditație Activarea Erei Vărsătorului, de la ora 6:11 AM GMT pe 11 și 12 ianuarie în funcție de fusul vostru orar.

Sisterhood of the Rose sprijină meditația foarte mult. Avem multe întrebări și lucruri de discutat pentru a aduce claritate și pentru a sublinia importanța a cât mai multor persoane care fac această meditație.

Deci, haideți să începem. Bine ați venit Cobra, și vă mulțumesc că participați la acest interviu.

COBRACred că este important să facem acest lucru, și sper că toată lumea ni se va alătura deoarece avem o șansă reală să creem o străpungere de progres.

DEBRA: Absolut! Da, sunt atât de mulți oameni emoționați. Deci, numiți această meditație Activarea Erei Vărsătorului, cu intenția de a declanșa procesul care ne va conduce în Era Vărsătorului. Însă, nu suntem deja în Era Vărsătorului? Și ce este exact Era Vărsătorului? Este același cu Era de Aur?

COBRAVenind din Era Peștelui în Era Vărsătorului, este un proces care durează mai multe secole. Și chiar acum suntem în vârful acelei tranziții. Acesta este scopul acestei meditații, de a declanșa, aș spune, tranziția de fază în Noua Eră. Această Eră de Aur sau Era Vărsătorului este un lucru pe care mulți vizionari au văzut-o de-a lungul secolelor, este vorba de Noua Eră care va veni și va transforma radical societatea de pe suprafața acestei planete și care va fi de fapt într-un ciclu cu totul nou de evoluție. Acesta este ceea ce mulți o așteaptă, și nu s-a întâmplat, și încă nu s-a întâmplat, dar chiar acum suntem în momentul în care schimbarea reală devine tot mai posibilă.

DEBRA: Minunat! Deci, pentru a ajuta oamenii să vizualizeze, ce fel de lume vom declanșa cu meditația noastră? Cum ar arăta o zi tipică în Era Vărsătorului ?

COBRAExistă multe diferențe între cum arată societatea acum și cum va arăta societatea după începerea Erei Vărsătorului. Una dintre diferențele majore va fi frecvența de vibrație a societății, care va fi plină de iubire adevărată și sprijin real și înțelegere reciprocă între oameni, lucruri care nu sunt prezente acum.

Cealaltă diferență va fi conștientizarea conexiunii cu Sinele vostru Superior, cu propriul vostru Suflet.

A treia diferență va fi înțelegerea pe scară largă a faptului că acest întreg Univers este o Ființă Vie, cu multe rase diferite care locuiesc multe sisteme solare și că va fi un contact activ între civilizația pământeană și alte rase stelare. Acesta va fi un fenomen obișnuit.

Ne vom alătura societății galactice, iar ziua medie va fi complet diferită de ceea ce experimentăm acum. Nu va mai fi nevoie să vă luptați pentru supraviețuire pentru a face munci obișnuite sub forma în care o trăiți acum. Va fi o paradigmă complet diferită în care veți trăi fiecare zi, în concordanță cu ghidul vostru interior și cu orice alt scop înalt al fiecărei zile, care ar putea fi total diferit de la o zi la alta.


DEBRA: Uau! Există o legătură cu Era Vărsătorului sau cu Atlantida? Au făcut oamenii meditații în masă în Atlantida, și dacă da, au ajutat la schimbarea cursurilor evenimentelor?

COBRA
Da, de fapt Atlantida are trei faze. Prima fază a Atlantidei a avut loc în Pleiade. A doua Atlantidă a fost cea despre care a vorbit Platon fiind în Oceanul Atlantic, iar a treia este noua Atlantidă la care ajungem acum. În a doua Atlantidă, care se afla în mijlocul Oceanului Atlantic, au existat perioade când viața era aproape similară cu ce vom experimenta în Era de Aur, și acolo au fost mulți oameni care efectuau meditații în masă. Au existat contacte deschise cu alte rase stelare și acesta este un lucru care va reveni.


DEBRA: OK, cu siguranță așteptăm cu nerăbdare acest lucru ! Cu această meditație, ce fel de efecte ar putea experimenta omul de rând dacă atingem masa critică ? Ori, ar avea loc imediat sau în timp?

COBRACeea ce se va întâmpla dacă vom atinge masa critică este că, vom schimba linia temporală (cronologia). Iar liniile temporale sunt ca râurile. Deci, acum, râul evenimentelor planetare se îndreaptă într-o anumită direcție și dacă ajungem la masa critică, vom re-direcționa acel râu.

În primul rând, efectele vor fi mărunte și de-abia observabile, însă cu timpul acest râu, schimbarea direcției, va fi destul de semnificativă și va putea determina efectiv modul în care se vor dezvolta lucrurile. De exemplu, în linia temporală actuală există un război între Iran și Statele Unite. În noua cronologie, acest război nu va avea loc. Acesta este doar un exemplu despre cum se pot schimba lucrurile.

Și cu siguranță, la un moment dat, vor fi schimbări drastice în viața de zi cu zi a fiecărui individ de pe suprafața planetei, dacă reușim să schimbăm linia temporală într-una mai bună.


DEBRA: Uau, acest lucru în sine este o motivație pentru a face meditația! Și trebuie să vă întreb, la ce ne putem aștepta să se întâmple dacă nu ajungem la masa critică pentru această meditație?

COBRADacă nu obținem masa critică, nu va fi nici o străpungere (progres). Dar totuși vom avea un impact semnificativ asupra evenimentelor din lume, deoarece cu siguranță mulți oameni se vor alătura meditației. Însă, dacă nu atingem masa critică, nu vom avea această schimbare fundamentală a cronologiei. Nu vom avea acea îmbunătățire masivă la care sperăm.

DEBRA: Deci, ar putea avea un efect, dar ar încetini puțin mai mult lucrurile decât dacă am atinge masa critică.

COBRADacă realizăm masa critică, putem scurta timpul de așteptare destul de semnificativ. Dacă nu atingem masa critică, îl vom scurta doar foarte, foarte, foarte puțin.

DEBRA
: Înțeleg, da. Așadar, acum, câteva detalii despre unele lucruri pe care le-ați postat pe blogul dvs. despre această meditație. Ați afirmat că “ Dacă meditația se face în același timp de o masă largă de oameni, schimbă conștiința de masă. Tot ce se întâmplă astăzi, este suma vectorilor de decizie a oamenilor de pe planetă. 7,7 miliarde de oameni care iau decizii zilnic. Dacă introducem un semnal coerent pentru un moment în această mulțime de vectori ai voinței libere, putem schimba ceea ce se întâmplă”. Ne puteți explica puțin mai mult cum funcționează acest proces?


COBRAAvem precum am spus, mai mult de 7 miliarde de oameni pe planetă, și majoritatea doar urmărește orbește vectorii majori, care sunt mass media, care sunt situația lor financiară.

Însă, există un număr mic de oameni care își folosesc voința liberă, și este dovedit științific că există un anumit număr de persoane care trebuie să fie atins pentru a influența situația planetară, și acest număr este rădăcina pătrată din dublul populației planetare, care chiar acum este aproximativ de 120.000 de persoane.

Dar, deoarece nu toată lumea face această meditație în mod eficient 100%, folosim acest număr simbolic de 144.000. Așadar, dacă acel număr de persoane meditează în același spațiu în timp, acest lucru crează un semnal coerent. Înseamnă că este un semnal asemănător unui fascicul de laser.

Iar dacă aveți un semnal cu fascicul de laser în câmpul conștiinței planetare, voi direcționați, voi dictați, voi conduceți râul voinței libere pe planetă. Voi o schimbați într-o anumită direcție, și dacă vizualizăm Era de Aur, acesta este modul în care schimbăm acest râu.

Este important să înțelegem că trebuie să facem acest lucru exact în același moment, dacă doriți să aveți o schimbare fizică; planul fizic dictează prin legile spațiului și timpului. Iar dacă noi dorim o schimbare fizică, trebuie să facem acest lucru în același moment.

Acesta este motivul pentru care sincronizarea meditației este de o importanță atât de mare. Este foarte important ca toată lumea să o facă în același timp, pe toată planeta. Dacă o faceți cu două ore mai târziu, nu vă veți adăuga la masa critică.


DEBRA: Sunt bucuroasă că ați punctat acest lucru, deoarece în spatele acestuia există practic o știință cu care lucrăm, așa cum ați spus, cu fizicul propriu-zis.

Deci, acești vectori ai liberului arbitru (ai voinței libere) interacționează cu câmpurile plasmatice din sistemul solar ? Aceasta crează rezonanța care schimbă cursurile evenimentelor?

COBRACeea ce se întâmplă este practic faptul că, câmpurile plasmatice din sistemul solar influențează masele, deoarece masele nu își folosesc voința liberă, ei doar răspund tendințelor. Iar eu am explicat în detaliu care sunt configurațiile astrologice la acel moment astfel încât oamenii reacționează la acestea. Dar dacă folosim voința noastră liberă să punem un semnal de tip laser în acel model de interferență plasmatică, putem dicta rezultatul. Putem de fapt să modelăm rezultatul către Era de Aur.

DEBRA: Deci, în mod specific, în ceea ce privește ce se întâmplă pe planetă, cum poate afecta acest lucru piețele financiare sau expunerea rețelelor de abuzuri asupra copiilor?

COBRACeea ce se va întâmpla dacă introducem acel semnal în rețele în momentul în care modelul de interferență plasmatică declanșează sistemul financiar, acesta este momentul în care putem influența cel mai puternic sistemul financiar. Putem începe de fapt să dezvăluim toate neregulile din sistem. Dacă aceste lucru poate deveni parte a cunoașterii publice obișnuite, și când acesta devine parte a cunoașterii publice obișnuite, sistemul trebuie să se schimbe.

Dacă decidem că dorim să îl schimbăm într-un sistem financiar echitabil, acesta va trebui să aibă loc conform legilor fizicii.


DEBRA: Aș dori să abordez tema abuzului asupra copiilor – abuzul din rețelele de abuzuri asupra copiilor, pe care de asemenea l-ați menționat. Deci, cu aceste viitoare dezvăluiri și cu altele, ați menționat într-un interviu recent că oamenii ar putea deveni, și ați folosit cuvintele “foarte, foarte, foarte” furioși. Ce putem face – evident că, copii sunt foarte aproape de inima Sisterhood of the Rose – ce putem face, noi toți, pentru a ajuta la ameliorarea și la stabilizarea acestei situații sau a oricărui alt haos care poate apărea? Puteți să ne explicați cum ne poate ajuta energia Zeiței în asta?

COBRAEnergia Zeiței este energia care aduce echilibru, aduce armonie, aduce vindecare, și dacă cât mai mulți oameni canalizează acea energie și o transmite în rețeaua energetică planetară, acesta va începe să calmeze populația de suprafață. Și aceasta este exact ceea ce este necesar pentru noi să supraviețuim tranziției intacți și fără prea multă violență.

Deoarece există această furie, violența care acum este suprimată va fi eliberată, și de fapt acesta este un principiu masculin reprimat, care poate fi vindecat doar prin prezența principiului feminin trezit. În consecință, energia Zeiței este energia care poate calma oamenii, astfel încât să nu înceapă să ucidă oameni la întâmplare pe străzi, ci mai degrabă să acționeze informat și iluminat.

DEBRA: Bine, Ok, mi-ar plăcea să vorbesc puțin mai târziu mai multe și despre divinul feminin. Dar să continuăm puțin de acolo unde rămăsesem. Cum vor fi expuse rețelele de abuzuri asupra copiilor pentru a forța familiile nobilimii negre să renunțe la control?


COBRAAcest lucru nu îi va obliga să renunțe la control, aceasta este doar prima fază. Așadar, atunci când există conștientizare suficientă a populației de suprafață despre existența abuzului asupra copiilor, și despre amploarea abuzului asupra copiilor, va fi din ce în ce mai greu pentru acei oameni să se ascundă în spatele măștilor. Este o chestiune de expunere, iar când expunerea ajunge la masa critică, când există destulă expunere în câmpul de conștiință al umanității, apoi, Forțele Luminii pot întreprinde acțiuni fizice și să aresteze acele persoane.

DEBRA
: Așadar, sugerați oamenilor să ajute la expunerea unora din aceste Adevăruri.


COBRA
Tot Adevărul.


DEBRA: Corect. Recent, au apărut probleme cu închiderea multor conturi pe o mulțime de rețele de socializare, și pe Twitter a apărut ceva despre cum puteți fi citat pentru anumite informații. Credeți că este sigur pentru noi să spunem cu adevărat Adevărul nostru, sau Adevărul, pe unele dintre aceste platforme de social media?

COBRACeea ce trebuie să înțelegeți este că suntem într-un război, iar într-un război nimic nu e sigur. Este e chestiune de a face alegeri, alegeri personale. Nu voi obliga pe nimeni să facă ceva împotriva voinței sale libere, dar aș spune că acei oameni trebuie să fie expuși. Este momentul.

DEBRA: Da, da. Și desigur, ne-ați oferit protocoale de protecție pe care să le folosim, și care ar trebui utilizate zilnic. Haideți să revenim la momentul acestei meditații deoarece este atât de important. Continuați să atrageți atenția cât de importantă este aceasta. De ce lucrăm cu aceste configurații astrologice? Și ce fac ele? Deschid o poartă pentru Forțele Luminii pentru a ne ajuta?

COBRAAcele configurații astrologice, așa cum am spus, sunt modele de interferență plasmatică în întregul sistem solar, și atunci când există o configurație astrologică foarte puternică, orice se întâmplă la acel moment este amplificat de multe ori.

Așa că, dacă avem un semnal de tip laser, chiar în acel moment, acesta se amplifică de multe ori. Și această configurație particulară este foarte favorabilă pentru expunere. Deci, această conjuncție Saturn-Pluton într-adevăr poate expune foarte multe. Poate expune mai mult decât majoritatea configurațiilor, și avem un amestec exploziv de planete care se alătură, și cicluri importante se termină și încep cicluri noi. Așadar, ne găsim la punctul exact de inserție în care această Noua Eră poate începe să se întâmple.


DEBRA: Corect. Voi cita ceva din ce ați spus pe blog. "În primul rând, va fi o eclipsă lunară penumbrală pe 10 ianuarie, creând un model energetic foarte tensionat și rigid.

Apoi, pe 11 ianuarie, atât Uranus cât și Eris se vor întoarce direct, aceasta va elibera o mulțime de energie kundalini planetară suprimată anterior. 11 ianuarie este o zi foarte puternică cronologică, și în ultimele câteva decenii au avut loc patru evenimente puternice pe 11 ianuarie și care au schimbat destinul acestei planete.

Două dintre cele pe care le pot menționa sunt, deschiderea porții din 11/11 pe 11 ianuarie 1992 și invazia Arhonilor în 11 ianuarie 1996. Apoi, pe 12 ianuarie, vom avea o conjuncție extrem de puternică Saturn și Pluton, care va sparge sistemul financiar global deschis", tocmai ce ați menționat.

Cu toate acestea care vor fi în acest weekend, de ce are loc această meditație (pentru mulți dintre noi, aici, în SUA, este în noaptea de 11), de ce acea perioadă particulară este aleasă cu toate aspectele care se întâmplă în weekend? De ce a fost selectat acest timp?

COBRAForțele Luminii au selectat acel moment special pentru a avea numărul maxim de persoane care meditează global. Nu s-au uitat doar la Statele Unite. Iau în calcul în mod special oamenii din Asia. Există grupuri de meditație foarte solide în China, și în alte țări din Asia, și de pe întreaga planetă. Se estimează că acest timp special va avea cel mai mare efect asupra situației rețelei energetice și asupra numărului maxim de oameni care meditează.

DEBRA:
 Are vreo legătură cu 1, sau cu 11 sau cu 11:11? Aici în Statele Unite, ceea ce spunem este “Uau, 1:11 este timpul meu, sau 11:11 este timpul meu”. Intră în joc vreuna din aceste energii ?


COBRADa, de asemenea.

DEBRA: Ați menționat și în acest raport că eclipsa lunară din 10 ianuarie va crea un model energetic foarte tensionat și rigid. Cum ne va afecta și trebuie să facem ceva pentru a ne pregăti sau a ne proteja în acea zi?

COBRAFiți doar conștienți de faptul că se vor declanșa energii foarte puternice.
S-ar putea să fie o mulțime de entități care zboară în jurul planului astral. S-ar putea să fie multă presiune. S-ar putea să fie știri șocante în media, de orice natură. Doar stați calmi, centrați și concentrați.


DEBRA: Mulțumesc ! ați menționat de asemenea, un Ciclu sinodic, și ați afirmat că vor fi treisprezece dintre ele, începând din 2020. Deci, în primul rând, ce este un Ciclu sinodic și care este semnificația celor treisprezece dintre ele ?

COBRAUn ciclu sinodic este un ciclu în care două planete se întâlnesc efectiv, dacă priviți din centrul Soarelui. Deci, dacă ați fi chiar acum lângă Soare, și v-ați uita la planete, când două planete fac conjuncție sau se alătură când se întâlnesc, se numește Sinod. Iar când planetele se mișcă pe orbitele lor în jurul sistemului solar, există o anumită perioadă între prima și a doua întâlnire a aceleiași planete și aceasta se numește Ciclu Sinodic. Iar în acest an, avem treisprezece dintre acestea. Aș spune că sunt treisprezece mai semnificative, atunci când un an mediu aveți doar unul sau două.

Deci, acest lucru accentuează importanța acestui an. Ceea ce este la fel de interesant, aș spune că patru sau cinci din aceste cicluri au loc în acest weekend între 10 și 13 ianuarie.

DEBRA: Oh, uau, nu mi-am dat seama. Așadar, este destul de puternic! Ați spus că aurul a fost dus în SUA în 1996 și a fost folosit pentru finanțarea bazelor subterane cu scopul de a pregăti invazia draconiană (Draco) din 1996.

Există o legătură între invazia din 11 ianuarie 1996 și ce se va întâmpla la meditația din 11 ianuarie și la activarea Erei Vărsătorului?

COBRA: Bine, nu am spus niciodată că aurul a fost dus în Statele Unite în 1996. Aurul a fost luat după cel de al doilea Război Mondial în Statele Unite, iar apoi a fost subscrierea programelor comerciale care erau secrete, și acești bani generați prin programele de tranzacționare au mers în finanțarea construirii clădirilor din bazele militare subterane care au fost construite în mod extins între anii 1946 și 1947. Această rețea de baze subterane a fost finalizată în anul 1995 și invazia draconiană fost declanșată pe 11 ianuarie 1996.

Acum ne găsim aici cu 24 de ani mai târziu, când inversăm activ această tendință. Punem capăt acestei invazii.


DEBRA: Și facem aceasta prin această meditație, sau doar cu toată Lumina care intră?

COBRAAș spune că Forțele Luminii lucrează activ din 1996 pentru a contracara această invazie și acum ajungem la un anumit punct în care eforturile Forțelor Luminii vor deveni vizibile, și marcăm acest lucru cu meditația noastră, cu activarea noastră.

DEBRA: Puteți acum să ne spuneți care sunt celelalte două evenimente din 11 ianuarie care au schimbat destinul acestei planete?

COBRANu.

DEBRA: Bine, trebuia să întreb! De asemenea ați menționat că “Săptămâna de tranzacționare între 13 și 17 ianuarie este perioada cu cea mai mare probabilitate ca situația de pe piețele financiare să izbucnească într-o criză totală. Diagrama astrologică a deschiderii Bursei de Valori din New York pe luni, 13 ianuarie, la 9:30 am EST, arată o puternică cuadratură exactă Soare-Saturn-Pluton-Ceres în conjuncție cu Saturn, de fapt în spatele Soarelui”. Puteți să spuneți mai mult despre acest lucru și cum ne putem aștepta ca conștiința în masă din Statele Unite să fie afectată ? De ce concentrarea pe Bursa de Valori din New York?

COBRANew York este un centru financiar de importanță planetară. Avem acolo sediile generale ale J.P: Morgan, Bursa din New York, New York Fed este acolo, deci, acestea sunt trei instituții majore care dictează modul în care va izbucni această criză financiară la nivel mondial.

Și este interesant de menționat că momentul de deschidere al Bursei de Valori din New York se întâmplă exact la influența astrologică de vârf a acestei conjuncții cuadruple, așadar va fi un moment foarte puternic. Și nu este posibil să spunem ce se va întâmpla. Vorbim despre probabilități. Nu putem vedea viitorul, dar putem vedea tendințele, putem vedea ciclurile și această săptămână va fi foarte interesantă.

DEBRA
: Sună chiar așa! Cobra, are această meditație vreo legătură energetică cu Meditația Declanșatorului de Argint pe care am făcut-o pe 11/11 anul trecut? Dacă da, în ce fel? Există o conexiune prin energiile acelui “1” sau acelor “11” ale celor două zile?


COBRAPractic, meditația din 11 noiembrie a fost pregătire pentru cea de acum. Era un plan al Forțelor Luminii să le facem una după alta. Ceea ce este interesant de menționat este că meditația de pe 11 noiembrie a avut conjuncția Soare-Mercur, de fapt un tranzit Soare-Mercur, și Mercur se reîntoarce la Soare pe 11 ianuarie în acest an. Deci, în aceste două luni, Mercur a executat o anumită buclă care l-a readus la Soare, care din nou pune în evidență sistemul financiar global.

DEBRA: Corect, așa că a făcut o buclă întreagă, este interesant. Ce s-a întâmplat ultima dată pe această planetă când a avut loc o configurație astrologică puternică? Întorcându-ne la Eclipsa Marii Cruci de la 11 august, 1999.

COBRA: Pe 11 august, 1999, s-a deschis un portal inter dimensional uriaș care de fapt a inversat tendința invaziei draconiene (Draco). Între 1996 și 1999, Forțele Întunericului tocmai au atacat planeta, venind aici și câștigând puterea. Această poartă stelară puternică a inversat tendința, astfel încât de atunci, ei pierd puterea. Acest lucru a fost vizibil doi ani mai târziu, și 9/11 pe care l-au proiectat, nu a fost un semn de putere, a fost un semn de slăbiciune și de disperare – deoarece întotdeauna când fac ceva atât de vizibil, atât de ușor de observat, înseamnă că sunt disperați. 

Au înțeles că la un anumit punct oamenii ar putea investiga și totul ar ieși la lumină, așa că nu au avut nici o altă opțiune. Asta înseamnă că au început să piardă războiul, Războiul Galactic, în 1999.

DEBRA
: Deci, meditația noastră Era Vărsătorului este conectată energetic la acel eveniment astrologic din 1999?


COBRADa, începem să scriem ultimul capitol din această saga galactică.

DEBRA: Ok, chiar ultimul capitol?

COBRAUltimul.

DEBRA: Bine, excelent ! Vreau să vorbesc puțin despre resetarea financiară. Oamenii par fi confuzi în legătură cu aceasta, deoarece în trecut ați spus că resetarea financiară se va întâmpla doar la momentul Evenimentului, iar acum există discuții că se va întâmpla înainte de Eveniment. Așadar, ne puteți actualiza cu privire la ce se întâmplă cu asta?

COBRACeea ce se întâmplă cu Forțele Luminii favorizează demontarea treptată a vechiului sistem financiar, deoarece își dau seama că o prăbușire abruptă  ar crea foarte multe probleme, în primul rând pentru că oamenii nu sunt pregătiți, oamenii nu și-au făcut temele și nu există conștiință suficientă pe suprafața planetei. Grila de suport a Lucrătorilor în Lumină este pe departe mult prea slabă pentru a susține energiile unei prăbușiri financiare abrupte.

Așa că, ceea ce se va întâmpla va fi o demontare graduală a vechiului sistem, care va fi declanșată în mod identic cu această Activare a Erei Vărsătorului. Iar această demontare va dura un anumit timp, care va culmina cu resetarea finală.


DEBRA: Bine. Ne-ați solicitat recent să efectuăm o meditație la fiecare 4 ore pentru a stabiliza sistemul financiar, în mod special Deutsche Bank, până când vom face Meditația Era Vărsătorului, și de asemenea ați spus că, colapsarea Deutsche Bank este prevestită să se întâmple în jurul datei de 15 ianuarie. Deci, care este motivul particular pentru care a fost important să se întârzie colapsarea Deutsche Bank la acest moment; e vorba despre faptul ca să nu existe această prăbușire haotică, despre care chiar ați vorbit?

COBRACâteva lucruri aici … Primul lucru este că există o facțiune a Cabalei care a dorit să prăbușească brusc sistemul și apoi să introducă moneda electronică cu control total. Și acesta este ceea ce previne această meditație. Planul lor era să implementeze acest lucru pe 1 ianuarie anul acesta, și precum puteți vedea, nu s-a întâmplat. Planul lor a eșuat, ceea ce este bine. Iar acesta a fost principalul motiv pentru ca această meditație să aibă loc și este necesară încă pentru câteva zile.

Nu este vorba doar de Deutsche Bank. Este vorba și de întregul sistem financiar. Nu spun că Deutsche Bank se va prăbuși pe 15 ianuarie, este doar, aș spune că este vârful ciclului. Ce se va întâmpla exact, nimeni nu știe.


DEBRA: Ei bine, multe dintre acestea depind de ceea ce are loc în acel weekend privind conștiința noastră colectivă.

COBRAExact.

DEBRA: Este Fulford exact atunci când spune că SUA trebuie să fie falimentată pentru a scăpa de economia bazată pe datorie?

COBRAAș spune că guvernul Statelor Unite și această întreagă bulă a datoriilor trebuie să fie prăbușită. Aceasta este începutul resetării financiare. Nu doar Statele Unite, ci în întreaga lume. Toate acestea vor fi prăbușite. Însă, cum am spus anterior, această prăbușire va fi treptată, va fi mai mult o demantelare, nu un șoc brusc, fiindcă populația de suprafață nu va fi capabilă să absoarbă un șoc neașteptat. Oamenii ar întâmpina greutăți care nu sunt necesare.

DEBRA
: Adevărat, nu mai avem nevoie de aceste lucruri pe planetă. Așadar, ar fi o prăbușire blândă, mai moale, mai lentă.


COBRANu aș spune blândă, dar aș spune nu atât de brutală cum ar fi o prăbușire dură.

DEBRA: Bine. Permiteți-mi să vă întreb, ce se petrece cu lupta dintre cele două facțiuni ale nobilimii negre, despre faptul dacă vor avea un sistem financiar bazat pe datorie sau credite sociale? De ce ar fi nevoie pentru ca ei să renunțe la control, așa încât în cele din urmă să avem un sistem financiar echitabil?

COBRAAm spus anterior că facțiunea care dorește să aibă un sistem bancar de scor social on-line a suferit o pierdere de putere destul de mare în preajma Anului Nou. Au existat o mulțime de lupte interne, o multitudine de așa-numite negocieri iar acum, facțiunea care încă promovează sistemul financiar al sclaviei datoriilor pe care îl avem acum, prinde putere – dar, Forțele Luminii câștigă putere de asemenea, iar noi vom avea mâna supremă și sistemul va fi prăbușit în termenii noștri, nu ai lor.

DEBRA: Da, bine. Pe cine sau ce susțin energetic aceste familii ale Nobilimii Negre?

COBRAExistă grupul Chimera din planul plasmatic, există multe entități reptiliene și draconiene în planul plasmatic și eteric, iar ei lucrează la unison. Aș spune că ocultiștii principali din familiile Nobilimii Negre au contact direct cu aceste entități, le invocă în ritualurile lor, le canalizează, și de fapt în acel weekend vor face de asemenea ritualuri. Vor să facă propriile lor lucruri.

DEBRA
: Adevărat, care este unul dintre motivele foarte importante pentru care Lucrătorii în Lumină trebuie să își facă propriile ritualuri, cum am spune, pentru a echilibra multe dintre aceste lucruri.


COBRAVom aduce Lumina, nu trebuie să ne luptăm cu ei. Noi doar aducem Lumina și Lumina va face orice este nevoie să fie făcut.

DEBRA
: Absolut! Prin urmare, evident că este important să ne concentrăm atenția pe meditația Erei Vărsătorului în momentul în care o facem, însă și în timpul întregii săptămâni. Aș spune că ar fi foarte important să vă informați despre meditație în acele câteva zile.


Deci, permiteți să revin doar puțin mai mult la situația financiară. Ce pregătește China cu acest aur?

COBRADa, China și Rusia la fel, colectează aur deoarece după resetare aurul va rescrie parțial un nou sistem financiar. Aurul va garanta parțial noul sistem financiar iar China și Rusia, precum și alte câteva țări, se pregătesc în mod activ pentru asta.

DEBRA: Bine. Și știu că am atins puțin acest subiect, dar cred că mi-ar plăcea cu adevărat să accentuez acest punct, pentru ca oamenii să înțeleagă importanța meditației din 11/12 ianuarie. Puteți să ne împărtășiți ce fel de prăbușire dură ori resetare financiară vor încerca Forțele Întunericului atunci când folosesc această configurație astrologică? Cum ar arăta o prăbușire dură?

COBRAÎn primul rând, trebuie să spun asta, scenariul prăbușirii dure pe care Forțele Întunericului o planifică, este foarte puțin probabil să se întâmple. Dar dacă s-ar întâmpla, băncile s-ar închide imediat, distribuirea în lanț ar fi perturbată, oamenii și-ar putea pierde accesul la hrană, curent electric, ar fi revolte la scară largă, iar apoi, probabil cum știți, întunecații s-ar strădui să pună în aplicare legea marțială și ar folosi acest lucru drept scuză să înăsprească controlul asupra populației de suprafață. Cred că nu e necesar să intru mult în acest subiect.

DEBRA
: Așa este, OK. Să nu îndreptăm nici o atenție sau energie către această opțiune sau posibilitate. Precum ați spus, este foarte puțin probabil ca să se întâmple.


Trebuie să vă întreb asta, fiindcă niște oameni sunt îngrijorați de astfel de lucruri. Există indicatori care să arate că lucrurile ar putea merge mai rău așa cum au fost în Germania în anul 1930, când băncile au colapsat și inflația a scăpat de sub control, astfel încât o bucată de pâine costa 100 $, iar oamenii s-au adresat naziștilor pentru a stabiliza țara. Există vreo posibilitate ca aceasta să se întâmple în Statele Unite sau în Germania în anul 2020, sau cum tocmai ați spus, este destul de puțin probabil?

COBRABine, prăbușirea dură nu este doar hiperinflație. Prăbușirea dură este atunci când băncile se închid, când magazinele se închid, când lanțul de distribuție este întrerupt. Avem de asemenea, o opțiune amestecată, cum ar fi hiperinflația, probleme cu ocuparea forței de muncă, băncile care lucrează sporadic, uriașe prăbușiri financiare globale, ceva ce a fost experimentat în anii 1930, și aceasta ESTE posibil pentru o anumită perioadă de timp.

DEBRA: Bine. În mod special cu ce s-a întâmplat recent cu toată această chestie despre război, oamenii vorbesc despre cel de-al treilea Război Mondial și toate astea, plănuiesc Forțele Întunericului să prăbușească economia global și apoi să ne scoată din toate acestea printr-o economie de război global și să reducă populația așa cum au făcut-o în cel de-al doilea Război Mondial?

COBRAAcesta este un scenariu pe care l-am descris chiar mai înainte.

DEBRA: Deci, practic nu. E în regulă.

COBRAVreau să spun că au un plan, însă acest plan a fost contracarat deja de multe ori și este extrem de puțin probabil că sunt în măsură să îl ducă la bun sfârșit.

DEBRA
: Puteți să ne oferiți informații puțin mai detaliate despre ce fel de resetare financiară pun la cale Forțele Luminii. Ați spus că va fi mai blândă. Cum va experimenta acest lucru omul de rând?


COBRA: Vă referiți la versiunea Forțelor Luminii privind resetarea financiară?

DEBRA: Da.

COBRABine, vor fi câteva lucruri care se vor întâmpla. Primul lucru va fi expunerea mașinațiilor financiare ale tuturor faptelor greșite prin intermediul mass-mediei. Mari scandaluri. Apoi, vor fi prăbușiri ale marilor bănci, care includ Deutsche Bank și J.P. Morgan. Multe bănci mai mari vor trebui să dea faliment, însă va fi o situație controlată și de restructurare uriașă a regulilor sistemului financiar. Acesta este un proces care poate să dureze destul de mult timp, dar va fi destul de intens și dramatic. Nu se estimează ca acest lucru să se deruleze bine tot timpul. Vor fi multe șocuri, care nu pot fi evitate. Nu este posibil să se facă această tranziție complet lină. Dar ceea ce încercăm să prevenim sunt scenariile cele mai dificile.

DEBRA: Corect, absolut. Va exista vreun fel de jubileu?

COBRALa momentul resetării, da.

DEBRA: Deci, ce lucruri putem vizualiza în mod specific, care se întâmplă în sistemul financiar, astfel încât să putem ajuta să avem această resetare financiară fără probleme?

COBRAPuteți vizualiza o tranziție lină; puteți vizualiza acest sistem fiind transformat într-un sistem nou, care este echitabil cu toată lumea. Acesta este scopul de bază.

DEBRA: Bine, deoarece acest lucru va ajuta în timpul meditației, în ceea ce privește ce dorim să vizualizăm. Ați spus cu mult înainte despre cum să ne pregătim fizic pentru resetare, prin stocarea unor provizii necesare pentru două săptămâni, însă cum am putea să ne pregătim cel mai bine spiritual pentru resetare? Cum putem ajuta oamenii din masă care o să fie în stare de șoc, și poate se vor găsi fără provizii?

COBRAPrimul lucru care este cel mai important este să intrați în contact cu ghidarea voastră interioară. Și puteți să vă conectați la îndrumarea voastră interioară practicând urmărirea ghidării interioare, și fără a neglija ghidarea interioară. Iar ghidarea interioară de multe ori vă va îndruma prin situații care nu sunt confortabile cu sistemul vostru de credințe sa cu sistemul de credințe al celor din jurul vostru. În consecință, este o problemă de practică.

Iar celălalt lucru, care este la fel, destul de important, este să nu vă implicați în dramele altor persoane. Deoarece când începeți să vă ridicați vibrația peste nivelul mediu, deveniți ca un magnet pentru drama oamenilor. Cheia aici este să nu vă angajați în asta. Oamenii vor înnebuni pentru că acele energii noi sunt destul de puternice și nu vor putea să le gestioneze. Deci, pentru voi, rămâneți centrați în propriul vostru interior, și nu vă implicați în toate această nebunie din jurul vostru.

DEBRA
: Știu că vorbiți mult despre conectarea cu ghidarea noastră interioară. Dar, așa cum cred eu, că ne putem raporta cu toții, poate fi uneori provocător, mai ales cu interferența pe care o primim prin unele dintre aceste arme scalare și lucruri de genul acesta. Aveți vreo sugestie, în special chiar în acest moment, referitor la energiile haotice, așa cum sunt, și cu mulți dintre Lucrătorii în Lumină care sunt practic atacați? Aveți vreun sfat pentru noi cum să gestionăm acest lucru, precum și cum să accesăm în realitate această ghidare interioară?


COBRACel mai simplu, mai practic mod poate fi să petreceți în fiecare zi ceva timp în natură. Aș spune că jumătate de oră până la o oră zilnic în natură, ar ajuta destul de mult. Și nu spuneți că nu aveți timp pentru acest lucru, puteți să creați timp pentru asta. Este una din principalele priorități, de a păstra sănătatea în lume, așa cum este acum.

DEBRA: Îmi place asta. Sunt o persoană mare iubitoare de natură, și dvs. îmi reamintiți asta. Este frig unde mă aflu, dar oricum este important să ies afară. Foarte bine.

Cobra, dacă mai aveți câteva minute, aș dori să vă întreb câteva întrebări în plus, legate în mod special de energia divină feminină.

Cum pot aduce oamenii energia Zeiței în viața lor?

COBRAPrimul lucru este doar să dezvoltați o conexiune personală interioară cu energia Zeiței de acolo. Sunt multe modalități de a face acest lucru. Am publicat multe din ele pe blogul meu. Oamenii au modul lor propriu de a se conecta cu Zeița și dacă veți căuta, veți găsi!

DEBRA: Va avea un efect asupra conștiinței de masă dacă lucrătorii în Lumină încep să facă acest lucru în mod individual și regulat?

COBRADa, desigur, ar avea un impact asupra conștiinței de masă, însă ceea ce a fost observat de către Forțele Luminii este că destui oameni fac această conexiune și nu sunt suficienți oameni care să facă eforturi pentru a crea această conexiune.

DEBRA
: Adevărat, exact, poate fi o provocare. Dar este foarte important, și cred că doar recunoașterea într-un mod conștient, așa cum ați spus, apelând la Zeiță, poate fi foarte puternică - și acest lucru se referă și la bărbați. Se simte că odată ce o întruchipezi, știu din experiența mea, odată ce întruchipezi energia Zeiței, simți brusc o combinație de bunătate blândă, iubitoare, dar foarte puternică în același timp - care este acea energie atât de necesară pe această planetă. Ați fi de acord cu asta?


COBRASunt de acord în totalitate!

DEBRA
: Absolut! Vă rog să îmi permiteți să vorbesc puțin despre grupurile Sisterhood of the Rose. Ori, puteți să ne vorbiți de fapt despre importanța creării și sprijinirii acestor grupuri, în special în acest moment din istoria noastră ? Multe grupuri se confruntă cu provocări, cum ar fi divizarea, sau lipsa de participare. Cum putem crește grupurile noastre și să le menținem armonioase și active?


COBRAAșa cum sugerează cuvântul sisterhood (frăție), există oameni, în special femei, care sunt surori între ele, și aceasta înseamnă transcenderea unor sisteme vechi de credință și modele pe care femeile le au unele față de altele. Drept urmare, trebuie să înceapă să se comporte una față de cealaltă ca niște surori, și nu ca niște concurente, iar aceasta va rezolva jumătate din problemă.

Cealaltă jumătate a problemei va fi rezolvată atunci când va fi suficientă energie a Zeiței în grup, astfel încât grupul va deveni un vortex magnetic care va atrage alți oameni către grup.
Deci, este o chestiune de lua o decizie conștientă, cu toată lumea care este implicată în acele grupuri, să întruchipeze în mod activ principiul sisterhood of the rose în viața de zi cu zi, iar apoi să aducă energia Zeiței în grup prin meditație și alte practici care au fost date prin blogul meu și prin alte surse.


DEBRA: Simțiți că membrii trebuie să înțeleagă toate aceste principii și să fie super-informați despre ceea ce se întâmplă, sau pot veni pur și simplu cu o inimă deschisă și cu o mentalitate de sisterhood (de frăție) ?

COBRADacă vin cu inima deschisă și întruchipează acele principii în acțiunile lor, aceasta este un start foarte bun.

DEBRA: Bine, deoarece știți că nu toată lumea înțelege multe din lucrurile despre care vorbeam, sau ce se întâmplă cu exactitate pe planetă, și în mod special, mulți Lucrători în Lumină spun că nu vor să vorbească despre partea întunecată a lucrurilor. Așadar, chiar m-am întrebat dacă putem aduce femei și bărbați care doresc într-adevăr să facă diferența. Există posibilitatea să nici nu înțeleagă de ce, dar doresc numai să facă diferența.

COBRADa, aceasta este fundamentul.

DEBRA: Crearea unui grup virtual poate avea de asemenea un impact?

COBRAPoate avea, dar aș spune că de multe, multe, multe ori mai puțin, pentru că suntem în planul fizic, și acțiunea fizică este foarte importantă. Un grup virtual va rămâne în planul mental și nu va influența atât de mult planul fizic. Aceasta este una din trucurile Forțelor Întunericului; au creat o rețea mentală. Internetul a fost creat de cei în Lumină, dar Forțele Întunericului au folosit în mod eronat internetul pentru a ține oamenii complet prinși în plasa lumii ideilor și în lumea rețelelor sociale artificial, care nu are nici o legătură cu viața noastră fizică. Și grupurile virtuale au un impact foarte mic asupra situației planetare.

DEBRA: Într-adevăr? Deci chiar nu ar merita timpul nostru, sau poate avea chiar un impact negativ?

COBRANu ar avea un impact negativ, însă puteți folosi acea energie mult mai eficient, chiar și prin crearea unui mic grup fizic.

DEBRA: Cum se pot conecta între ele grupurile Sisterhood of the Rose (Grupurile Frăția Trandafirului) energetic, peste granițele naționale și barierele de limbă, astfel încât să putem sprijini Lumina pe această planetă în maniera cea mai unificată?

COBRAPuteți crea meditații în grup, puteți interacționa unul cu celălalt, chiar și electronic când acesta e necesar. Puteți avea întruniri naționale, puteți avea întâlniri internaționale, puteți avea toate tipurile de conexiuni.

DEBRA
: Ne putem conecta unul cu celălalt eteric? Sunt sigură,că da, desigur că putem.


COBRADesigur, prin meditație vă puteți conecta cu oricine.

DEBRA
: Așadar, atunci când efectuăm Vortexul Zeiței, aceasta ne conectează la alte vortexuri ale Zeiței pe care le fac alte grupuri?


COBRADa, în mod special dacă este făcută în același timp, este foarte puternică și poate ajuta foarte mult rețeaua energetică.

DEBRA
: Și este important de fiecare dată când ne întâlnim să facem vortexul, e corect?


COBRADa.

DEBRA: Mulțumesc! Sunt bucuroasă că ați spus acest lucru, deoarece în grupul meu uneori suntem ca “Oh, trebuie să facem asta, sunt obosit “, așa că voi sublinia importanța acestui lucru.

COBRABine, aș dori să spun că uneori oamenii sunt obosiți și nu vor să facă ceva, dar această oboseală este doar un blocaj care trebuie depășit fiindcă atunci când faceți cu adevărat ceva destul de important, când treceți peste acel blocaj, veți avea rezultate uimitoare.

Și există oameni care se plâng de această meditație (Era Vărsătorului) că necesită timp noaptea târziu, pentru unii oameni este la ora 1 am (noaptea), dar aș dori să spun că dacă pot să aștepte pentru Revelion în miezul nopții, ei pot cu ușurință să aștepte mai mult cu o oră pentru evenimentul care poate determina linia temporală pentru viitorul nostru. Cred că merită.


DEBRA: Absolut! Am menționat acest lucru unei prietene de-ale mele de pe coasta de est, și a spus cam așa “Ei bine, e puțin cam târziu, și poate că voi face altceva în acel weekend” și eu am fost așa “Nu, trebuie să o faci de data asta! “ . Deci, cu siguranță vrem să încurajăm cât mai mulți oameni posibil!

COBRAEste în weekend, de sâmbătă până duminică, ziua următoare nu este zi lucrătoare. Nu ar trebui să fie o problemă.

DEBRA: Categoric, și chiar că este vorba de la 15 la 20 de minute. Ar putea fi cele mai importante 15 la 20 de minute din viața voastră!

COBRADa, da.

DEBRA: Înainte de a ne despărți, o ultimă întrebare pentru dvs. Aveți vreun ultim cuvânt de încurajare pentru cei vechi, îi cunoașteți pe Lucrătorii în Lumină care au păstrat Lumina și au meditat atât de mult timp, uni dintre ei 30 de ani în anumite cazuri, și care îți pierd speranța. Ce le puteți spune acelor Lucrători în Lumină veterani, precum și unora dintre cei mai noi?

COBRACeea ce aș dori să spun este că acest an, 2020, de fapt ne aduce speranța. Am trecut printr-o perioadă foarte lungă de război intens care ne-a epuizat resursele. Dar acest an practic ne aduce o energie proaspătă cosmică, galactică, pe care unii oameni deja o pot simți, și dacă vă conectați cu acea energie, o veți experimenta cu siguranță. Și activarea noastră va amplifica acea energie și o va aduce mai aproape, și tot ceea ce facem pe parcursul anului ne-o va aduce și mai aproape.

Așadar, acesta este sfârșitul unei lungi așteptări, energetic vorbind.


DEBRA: Absolut! Ei bine, oamenii speră ca Evenimentul să fie în 2020, așa că, să lucrăm pentru asta. Cobra, există orice altceva ce doriți să adăugați?

COBRABine, aș încuraja pe toată lumea să ni se alăture la momentul exact al activării noastre și să îi informeze pe cei pe care îi simțiți pregătiți pentru asta. Puteți să folosiți media voastră socială, puteți să folosiți dispozitivele voastre electronice pentru a răspândi informația, cât și verbal.

Acesta ar putea fi unul dintre lucrurile cu cel mai mare impact pe care l-am făcut vreodată.

Vă mulțumesc tare mult, și Victoria Luminii !


DEBRA: Victoria Luminii ! Zeița vrea Era Vărsătorului și Era Vărsătorului va fi!

Vă mulțumesc foarte mult, Cobra!

- Sfârșitul transcrierii -


Victoria Luminii !








Victoria Luminii !

______________________________________________________________________________

( Sursa interviului:

și blogul de meditații "Welovemassmeditation":

și 

și blogul  "Sisterhood of the Rose":


Alte versiuni în mai multe limbi se pot găsi în postarea lui Cobra de pe blogul "The Portal - The Intelligence Hub for the Victory of Light": "Age of Aquarius Final Update and New Cobra Interview " :


sau în postarea principală a blogului "Welovemassmeditation":

Comments

  1. Vom atinge masa critică ! Înainte de meditația în masă Activarea Erei Vărsătorului, vă rugăm să citiți ultima postare de pe blogul Welovemassmeditation ! este foarte important să faceți meditația solicitată de Forțele Luminii prin Cobra, la fiecare oră timp de 11 minte, până la meditația de mâine dimineața pentru România, la ora 8:11 ! aici este link-ul postării : https://romanian.welovemassmeditation.com/2020/01/sensibil-la-timp-meditatie-pentru.html Victoria Luminii !

    ReplyDelete

Post a Comment