Meditația de Lună Nouă pe 1 august 2019 la 2:45 PM UTC (17:45 ora României) !

Luna nouă din  31 iulie / 1 august 2019 !


Super Luna Nouă Neagră 1 Augst 2019 - Doar tu te cunoști cel mai bine!

Pe 1 August vom avea o Lună Nouă Neagră în Leu, pe alte fusuri orare aceasta va avea loc pe 31 Iulie.
O Lună Neagră este a 2-a Lună Nouă dintr-o lună calendaristică. Deși la noi va apărea pe 1 August, tot este considerată o Lună Neagră datorită apropierii de începutul lunii.
Această Lună Neagră este și o Super Lună, ceea ce înseamnă că este foarte aproape de Pământ. Când se întâmplă acest lucru, mareele sunt intensificate din cauza vibrației Lunii, iar același lucru se întâmplă și cu vibrația noastră.
Super Luna Nouă Neagră aduce și începutul unui nou ciclu Lunar, iar acest ciclu vine după o serie de Eclipse extrem de potente și transformative.
În multe feluri, acest început de ciclu ne va ajuta să integrăm și să ne stabilizăm rănile, transformările și schimbările pe care este posibil să le fi declanșat Eclipsele din Iulie.
Dacă Eclipsele au agitat lucrurile sau au adus schimbări în viața ta, această Lună Neagră te va ajuta să liniștești ceea ce ți-a fost dezvăluit, pentru a putea să îți dai seama care va fi următorul pas pe care îl vei face și pentru a vedea lucrurile dintr-o nouă perspectivă.
Sub influența acestei Luni Negre, oportunități și noi începuturi vor umple cerul nopții însă, este nevoie să luăm lucrurile ușor, oferindu-le timp energiilor să își facă magia, având în vedere că în perioada Lunii Negre și Mercur se va pregăti să iasă din retrograd.
Lunile Noi au potențialul de a atrage lucrurile pe care ni le dorim, din acest motiv sunt perioade minunate pentru setarea intențiilor însă, cu toată această energie nouă ce plutește în jur, și cu efectele lui Mercur Retrograd, este posibil să fim nevoiți să stăm un pic cu noi înșine mai întâi, înainte să știm care sunt cele mai bune intenții pentru noi.
Ne-am schimbat, Eclipsele ne-au făcut să evoluăm. Ne-au transformat, și trebuie să ne asigurăm că intențiile noastre reflectă aceste schimbări.
Putem fi inspirați de această Lună Nouă pentru a ne gândi ce dorim să aducem în viețile noastre, însă trebuie să fim răbdători; stai nemișcat cu respirația ta, și conectează-te la inima ta pentru a-i permite energie cosmosului să se integreze în energia sufletului tău.
Dacă vom face astfel, vom putea să luăm acea atingere de inspirație proaspătă ce ne așteaptă, pentru a crea cu ea magie.
Întrucât această Lună Nouă va fi în Leu vom fi, de asemenea, încurajați să fim mai stăpâni și mai hotărâți pe viețile noastre.
Cu toții avem puterea de a prelua controlul pentru a ne conduce viețile; cu toții avem în noi capacitatea de a lua deciziile de care avem nevoie pentru un viitor mai strălucit.
Nimeni nu ne cunoaște așa cum ne cunoaștem noi, așa dar, sub influența energiei acestei Luni Negre, fă-ți timp să te retragi în interior și să te faci confortabil cu orice ar fi în inima ta.
Ai intuiție, știi ce este bine și ce este rău pentru tine. Încetează să te mai lupți împotriva a ceea ce crezi că trebuie să faci și stabilește-te în adevărul ființei tale.
Repetă-ți -”Mă cunosc, am încredere în mine, știu ce e bine pentru mine.
Sub influența Lunii Noi în Leu, cu toții trebuie să accesăm curajul energiei Leului și să ne reamintim că, adânc în interior am știut întotdeauna ce este mai bine pentru noi.
Leul guvernează și inima, creând acum momentul perfect pentru a lucra cu energiile inimii.
Imaginează-ți că ai putea să împingi direct în inimă toată anxietatea pe care o simți în stomac. Imaginează-ți că poți să muți direct în inimă toată energia încețoșată pe care o ai în creier.
Imaginează acești aburi de energie cum pătrund în inima ta, pentru a se schimba și transforma în înțelepciune, adevăr și ceva ce este descris ca fiind dragoste, acceptare și iertare.
Există un motiv pentru care Leul este guvernat de inimă, aceasta este faptul că Leul este cel mai curajos dintre animale, și este stăpân pe teritoriul său atunci când conduce cu inima, atunci când conduce cu dragoste.
Sub vraja acestei Luni Negre, amintește-ți:  Te cunoști. De fapt, dacă ar exista o mantră pentru această Lună Nouă ar fi – ”Nimeni nu te cunoaște mai bine ca tine.”
Știi ce este bine. Știi ce este cel mai bine pentru tine, știi care este direcția în care trebuie să călătorești  și ce trebuie să faci mai departe.
Conectează-te la curajul pe care îl ai în interiorul tău și începe să plutești pe aceste energii proaspete conduse cu dragostea.


Meditația de Lună Nouă (revizuită în 2019) 
pe 1 august 2019, 
la 2:45 PM UTC (5:45 PM EEST - 17:45 ora României)


Instrucțiunile meditației (timpul sugerat este de 15 minute) :

1. Folosește propria metodă pentru a intra într-o stare totală de relaxare.

2. Trimite intenția de a folosi această meditație de Lună Nouă ca un instrument pentru a aduce pace în toate locurile de pe planeta Pământ.

3. Vizualizează un stâlp de Lumină care emană din Soarele Galactic Central, apoi trece prin toate punctele de Lumină din interiorul sistemului nostru solar, curgând prin Luna Nouă și apoi prin ființa ta, către centrul Pământului. Vizualizează un alt stâlp de Lumină, care se ridică din centrul Pământului, mai sus prin ființa ta, către cer, trecând prin Luna Nouă și prin toate ființele de Lumină din sistemul nostru solar și din galaxia noastră, conectându-se în cele din urmă cu Centrul Galactic și cu Sursa. Acum ești ancorat în interiorul celor doi stâlpi de Lumină, Lumina curgând simultan în sus și în jos. Menține acești stâlpi de Lumină activi pentru câteva minute.

4. Vizualizează energia pură a Zeiței cum se amplifică prin Luna Nouă și coboară prin ființa ta, prin Chakra Stelară a Sufletului, apoi trece prin fiecare chakră a ființei tale, ieșind prin Chakra Stelară a Pământului și ajunge în cele din urmă în centrul Pământului.

Păstrează acest stâlp de energie al Zeiței activ pe tot parcursul acestei meditații.

5. Vizualizează cum grupurile fizice Sisterhood of the Rose din întreaga lume meditează împreună și ancorează energia Zeiței, inspirând oamenii să trăiască în armonie, pace, unitate, acceptare, compasiune și iubire.

6. Vizualizează cum energia pură a Zeiței activează esența feminină interioară a tuturor oamenilor de pe suprafața Pământului, echilibrând-o cu esența masculină interioară.

7. Vizualizează cum toate conflictele de pe Pământ sunt armonizate și vindecate.

8. Vizualizează cum toți oamenii de pe Pământ participă cu bucurie la crearea unei Noi societății pline de abundență, prosperitate și unitate. Vizualizează începutul unui imens nou ciclu cosmic, care aduce lumină pură, iubire și fericire tuturor ființelor din întregul Univers.

Zeița vrea pace și pace va fi!

Evenimentul Facebook creat pentru această meditație : 


Lista de redare Youtube pentru audio-urile ghidate :

https://goo.gl/PauZxC

În limba engleză :

În limba română :

În limba italiană  :
Doar fundal muzical :
https://www.youtube.com/watch?v=1Tw7063TYKA&list=PL-ujIE4tLGbExQZOHiQzQINLnoTVzwi1q&index=12


Fazele Lunii pe parcursul lunii august 2019 !



(Sursa :
și


Comments