Divine Declaration of Sisterhood of the Rose - Declaratia Divină a Frăției Trandafirului

Declaration of Sisterhood of the Rose 

⚫⚪⚫⚪⚫⚪⚫

Declaraţia Divină a Frăţiei Trandafirului 


A sosit timpul ca un număr mare de grupuri fizice de Frăția Trandafirului (Sisterhood of the Rose) să fie activate pe suprafața acestei planete. 
  🔴🔴🔴
De acum înainte, aceste grupuri vor completa rețeua de energie planetară Cintamani (formată prin amplasarea pietrelor sacre Cintamani în nodurile importante denumite vortexuri energetice de pe suprafața planetei noastre) în transmiterea energiilor compresiei, care se vor declanșa în momentul Evenimentului, moment în care supervalul galactic de iubire, care va sosi de la Soarele Galactic Central, prin Soarele sistemului nostru solar, va ajunge în cele din urmă pe Pământ. Aceste grupuri vor servi, de asemenea, ca noduri vortex pentru a activa întâlnirile membrilor familiilor sufletești, care vor facilita activarea spirituală a Mandalei familiei sufletești planetare.

 
Mandala de Lumină


Zeița Galactică și Grupurile Frăției Trandafirului

(Galactic Goddess and the Sisterhood of the Rose Groups)





Grupurile Frăția Trandafirului vor fi formate din cel puțin 3 persoane, pot fi femei și bărbați, care prin întâlnirile inițiate printr-un frumos grup pe Facebook, vor conlucra cel puțin o dată pe săptămână la ancorarea energiei Zeiței pe suprafața planetară, prin programul de meditații specifice ale Zeiței, combinate cu alte meditații alese de fiecare dată cu multă iubire, grijă  și atașare în suflet ! Acestea pot fi meditații de curățare energetică, a aurei, a chakrelor și a tuturor energiilor negative, meditații care se organizează în acea zi cu dedicație specială, cele trei meditații principale ale Zeiței, dar se pot realiza și activități plăcute cum ar fi dansul, cântatul sau ascultarea de muzică relaxantă sau vindecătoare.
Aceste grupuri noi vor fi anunțate, precum și email-ul grupului pe blogul principal Sisterhood of the Rose :   https://www.sisterhoodoftherose.network/groups 
care are și o pagină Facebook :


Declarațiile divine care se rostesc la înscrierea în Grupurile Frăția Trandafirului sunt absolut superbe și le puteți citi mai jos :





Divine Declaration of Sisterhood of the Rose 


I (speak out your name) willingly recite Divine Declaration of Sisterhood of the Rose with my full understanding and receptive mind :

I surrender myself to the divine grace and mystery of Goddess energy. I as a divine channel of Goddess energy manifest love, harmony, tolerance, mutual help and sharing spirit in all my relationships and all aspects of my life.

I join the Sisterhood of Rose with my most innocent mind. I support all expressions of truth, goodness and beauty. I let go off all comparison, judgement, doubt and competition thinking in my mind. I allow Goddess energy to fully heal and balance my physical, emotional and mental bodies.

I willingly dedicate my unconditional love and selfless effort to the sisterhood. I willingly become a guardian of Goddess energy. I anchor massive Goddess energy to planetary grid of Light and human collective consciousness

So it be, So it is.
(by Taiwan IGAG - International Golden Age Group)


Declaraţia Divină a Frăţiei Trandafirului 

Eu (spuneți numele vostru) recit de bună voie Declarația Divină a Frăției Trandafirului cu deplina mea înțelegere și cu mintea mea receptivă :
Mă predau harului divin și misterelor energiei Zeiței. Ca un canal divin al energiei Zeiței manifest iubirea, armonia, toleranța, ajutorul reciproc și împărtășirea spiritului în toate relațiile mele și în toate aspectele vieții mele.
Mă înscriu în Frăția Trandafirului (Sisterhood of the Rose) cu mintea mea cea mai inocentă. Susțin toate expresiile adevărului, bunătății și frumuseții. Am eliberat toate comparațiile, judecățile, îndoielile și gândirea competitivă din mintea mea. Îi permit energiei Zeiței să-mi vindece și să-mi echilibreze în totalitate corpurile fizice, emoționale și mentale.
Îmi dedic de bună voie iubirea mea necondiționată și eforturile mele altruiste Frăției Trandafirului. Devin de bună voie un gardian al energiei Zeiței. Ancorez energia enormă a Zeiței în grila planetară de Lumină și în conștiința colectivă umană.
Deci așa să fie, deci așa este.
🔴🔴◯◯◯🔴🔴🔴◯◯◯🔴🔴🔴◯◯◯🔴🔴🔴◯◯◯🔴🔴🔴◯◯◯🔴🔴🔴◯◯

Comments